Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc a prezentat un sistem modular de chirurgie asistată robotic, cu patru brațe, achiziționat printr-un proiect de peste 24,8 milioane de lei. Echipamentul face parte dintr-o investiție mai amplă în infrastructura secției de Oncologie a spitalului.
Managerul spitalului a precizat că unitatea medicală va amenaja trei noi săli de operație, dintre care una va găzdui robotul chirurgical, iar echipa medicală a început deja pregătirea pentru utilizarea noii tehnologii.
Sursă: Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc (spitalmciuc.ro). Articol scris de redacția Harghita Info, pe baza informațiilor publicate de sursa citată.



