Cristela Georgescu a transmis un nou mesaj pe Facebook, de data aceasta pe pagina soțului său, fost candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. Ea a mulțumit celor care au participat la un protest organizat în susținerea soțului său, aflat în arest preventiv.
“Părintele Gheorghe Calciu spunea: ‘Cine nu are răspundere nu are libertate’. Mă gândesc la cuvintele sale și la răspunderea pe care o avem față de aproapele nostru. În aceste zile, ați dăruit ceva ce nu se poate cumpăra: timpul, osteneala și prezența. Ați ales să fiți părtași, sufletește, la suferința unui deținut politic, soțul meu, Călin Georgescu. Ne-ați oferit o lecție pe care ar trebui să ne-o amintim mai des. Milostenia nu înseamnă numai să dai din ceea ce ai, ci și, uneori, să dăruiești din ceea ce ești”, a scris Cristela Georgescu.

Mii de oameni au participat la un protest neautorizat la București, cerând eliberarea lui Călin Georgescu. Unii dintre manifestanți au călătorit sute de kilometri și au înfruntat ploaia și frigul pentru a-și arăta susținerea. Protestul a avut loc în fața Primăriei și a Parlamentului, iar ulterior o parte dintre participanți s-au deplasat la Arestul Central, unde este deținut Georgescu.
Protestul a fost promovat de AUR, deși liderul partidului, George Simion, a declarat că formațiunea sa nu a organizat manifestația. “Cât de mulți suntem aici. Suntem mulți, suntem uniți și suntem puternici. Unitate națională! Suntem aici pentru că un om din sânul poporului român ne-a unit. Iar acest om este omul care trebuia să fie președintele României”, a spus George Simion în fața protestatarilor.
Sursa: Surse






Sper ca decizia să fie explicată clar și cetățenilor, nu doar votată.
Mulțumim pentru informare, era un subiect care merita atenție.
Utilă știrea, mersi pentru detalii!
Mă întreb cine va duce răspunderea dacă nu se respectă termenele.
Sper să fie în interesul cetățenilor, nu doar declarativ.