Wednesday, 14 October 2026
Live
Sănătate

Dispute între DSP Harghita și Spitalul Municipal Toplița privind valabilitatea unui lot de dezinfectant de mâini primit gratuit de la unități militare

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au retras 1.800 de litri de biocide pe motiv că sunt expirate și au sancționat unitatea spitalicească.

Managerul Spitalului Toplița afirmă că toate documentele transmise indică luna octombrie 2028 ca termen de valabilitate.

Un consilier local a formulat o plângere penală.

Cătălin Preda, membru al Consiliului Local Toplița, a declarat pentru publicația noastră că a depus o sesizare la DSP Harghita, cerând verificarea informațiilor privind existența în spital a unei cantități semnificative de PRIMAGEL PLUS, un produs biocid despre care se spune că avea termenul de valabilitate depășit cu aproximativ 36 de luni.

„În urma sesizării mele, DSP Harghita a efectuat un control și mi-a comunicat oficial, prin adresa nr. 3859/24.08.2026, că: a fost confirmată existența produselor biocide cu termen de valabilitate expirat; a fost aplicată o sancțiune contravențională; au fost dispuse măsuri pentru remedierea neconformităților”, a declarat consilierul local.

Ulterior, acesta a sesizat și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita.

De asemenea, Cătălin Preda a menționat că „din informațiile pe care le-am primit, produsele biocide (2 paleți – câteva sute de litri) au ajuns la Toplița în perioada mai – iunie 2026, sub forma unei donații (se spune că de la o unitate militară din județul Mureș) și ulterior au fost distribuite și utilizate pe secții. Aceste aspecte urmează să fie verificate de autoritățile competente”.

El a adăugat că a formulat și o plângere penală, iar sesizarea se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, pentru soluționare.

„Nu susțin că o anumită persoană este vinovată și nu doresc să substitui autoritățile judiciare. Consider însă că există suficiente elemente oficial confirmate pentru ca situația să fie de interes public”, a mai spus Cătălin Preda.

DSP Harghita a dispus scoaterea din uz a biocidelor

Până la momentul redactării acestei știri, dr. Tar Gyöngyi, directoarea DSP Harghita, nu a putut fi contactată de publicația noastră. Totuși, cu câteva zile înainte, aceasta a declarat pentru Agenția Națională de Presă AGRESPRES că, „în urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din Toplița, inspectorii sanitari de la DSP Harghita au efectuat un control la spital unde au găsit o cantitate relativ mare, depozitată pe paleți și în uz, de dezinfectante, biocide expirate, care din actele prezentate de către manager sunt expirate încă din momentul recepției, pentru că era clar inscripționată pe ambalaj data expirării”.

De asemenea, a precizat că DSP Harghita a dispus imediat, până la prezentarea documentelor, scoaterea biocidelor din uz, interzicerea folosirii acestora și retragerea lor de pe secțiile unde se aflau.

A fost aplicată și o sancțiune în acest caz.

Sursa: Sanatate

7 comentarii

  1. Carmen

    Chiar aveam nevoie de informația asta azi, mulțumesc!

  2. Diana

    Era nevoie de o astfel de investiție de mult timp.

  3. Dan

    Mulțumim pentru informație, articol util!

  4. Nicu

    Bine că se investește în sănătatea comunității.

  5. Doru

    Mulțumim redacției pentru actualizare!

  6. Lucian

    Mulțumim pentru informație, e util de știut.

  7. Ioana

    Articol bine documentat, felicitări redacției!

Lasă un comentariu

Nu sunt permise linkuri, imagini, nume de firme/branduri sau limbaj injurios — comentariile care le conțin vor fi respinse automat. Toate comentariile sunt verificate de un moderator înainte de a apărea pe site.